Izmir este al treilea oras din Turcia ca populatie si al doilea port, dupa Istanbul si este situat pe tarmul Marii Egee, in apropierea Golfului Izmir. Orasul Izmir este unul dintre cele mai vechi din bazinul Marii Mediterane. Initial s-a crezut ca asezarea originara fusese infiintata in mileniul 3 i.e.n. pe un mic deal (posibil chiar o mica insula in acea perioada) din extremitatea nordica a Golfului Izmir, ceea ce o facea una dintre cele mai inaintate culturi din Anatolia, similara Troiei. In 2004, in urma sapaturilor arheologice desfasurate in zona Yesilova, s-au descoperit doua coline (Yesilova si Yassitepe), foarte apropiate una de alta si situate mai spre sud, in campia Bornova, ceea ce a redatat inceputurile orasului in mileniul 6 i.e.n., inca din neolitic.
In jurul anului 1500 i.e.n., vechea asezare Smyrna intra sub influenta Imperiului Hitit (hititii cunosteau scrierea si au lasat mentiuni despre mai multe localitati din zona Izmirului). In 1200 i.e.n., invaziile popoarelor migratoare au distrus Troia si Hattusas, capitala Imperiului Hitit. Ca urmare, partea centrala si de vest a Anatoliei a cunoscut o perioada de regres, care a durat pana in secolul 8 i.e.n.
In timpul Epocii fierului, in jurul anului 900 i.e.n., Izmirul a capatat statutul de oras-stat, fiind aparat de ziduri si adapostind circa 1000 de locuitori care isi castigau existenta din agricultura si pecuit.
Numita si Vechea Smyrna (pentru a face distinctia de Smyrna reconstruita ulterior pe Muntele Pagos - Kadifekale de astazi), asezarea de pe dealul Bayrakli a ajuns la apogeul sau intre 650 - 545 i.e.n., perioada considerata a fi cea mai puternica din intreaga civilizatie ioniana. Sub conducerea Miletului, au fost infiintate colonii ioniene in Egipt, Siria, pe coasta de vest a Libanului, in regiunea Marii Marmara, in jurul Marii Negre si in estul Greciei. In aceasta perioada, Smyrna era deja un centru al comertului din zona Marii Mediterane.
Una dintre cele mai importante dovezi ale acestei epoci de inflorire este larga raspandire a scrierii, incepand cu 650 i.e.n., atestata de numeroasele inscriptii despre darurile dedicate zeitei Atena (ale carei temple dateaza din 640 - 580 i.e.n.). De asemenea, cele mai vechi strazi pavate din perioada ioniana au fost descoperite tot la Smyrna.
Bogatiile orasului i-au impresionat si atras pe lidieni, care au cucerit Smyrna in jurul anului 610 - 600 i.e.n., distrugand o parte a asezarii. Curand dupa aceea, orasul a intrat in declin, ca urmare a invaziei persilor. Pentru ca nu i-au acordat sprijin in lupta impotriva lidienilor, regele persilor a atacat si distrus Smyrna in 545 i.e.n., situatie in care s-au aflat toate orasele de pe coasta Marii Egee. Acesta este momentul in care vechea asezare Smyrna inceteaza sa existe, pana la refondarea orasului, in jurul anului 300 i.e.n., de catre Alexandru cel Mare. Acesta i-a invins pe persi in mai multe batalii, culminand cu victoria de la Issus din 333 i.e.n. in fata regelui Darius.
Orasele din zona vor cunoaste o perioada de renastere, Rhodes si Pergamon ajungand la peste 100.000 de locuitori, Efes, Antioh si Alexandria la peste 400.000. Fondata pe un mic deal, vechea vatra a Smyrnei, prea mica pentru populatia din epoca, a fost mutata la Kadifekale in 300 i.e.n.
In 133 i.e.n., Smyrna este inclusa in Imperiul Roman si va cunoaste o a doua perioada de aur. Distrus de un cutremur in 178 e.n., orasul va fi reconstruit de catre imparatul Marcus Aurelius.
Dupa divizarea Imperiului Roman, Smyrna a trecut sub stapanirea Imperiului Roman de Rasarit, insa si-a pastrat statutul de centru religios pana la inceputul Imperiului Bizantin.
In 1076, orasul a fost ocupat de turci, sub comanda lui Chaka-bei, insa, dupa moartea acestuia, Smyrna a fost recucerita de catre bizantini in 1098, pentru ca mai apoi sa treaca in stapanirea Cavalerilor de Rhodos o data cu ocuparea Constantinopolului de catre cruciati in 1242. La inceputul secolului 14, Smyrna a fost din nou cucerita de turci si a devenit Izmir.
In 1389, Izmir a intrat sub stapanire otomana, o data cu victoria lui Baiazid I asupra beilicurilor turcesti din vestul Anatoliei. In 1402, mongolii lui Tamerlan au reusit sa ii infranga pe otomani si le-au redat turcilor controlul cetatii Izmir, pana in 1442, cand orasul a fost ocupat de Murat II, care l-a transformat in parte a provinciei otomane Aydin.
In perioada urmatoare, Izmir a devenit unul dintre cele mai importante centre comerciale ale Imperiului Otoman, in oras avandu-si sediul numeroase consulate straine. Dezvoltarea asezarii a facut ca si populatia sa creasca si sa devina mai eterogena - alaturi de turci, in oras s-au stabilit numerosi evrei, greci, armeni.
Desi a avut de infruntat o epidemie de ciuma in 1676, un cutremur in 1688 si un mare incendiu in 1743, Izmir a continuat sa se dezvolte. In 1866 a fost construita calea ferata spre Aydin, prima din Imperiul Otoman.
Dupa Primul razboi mondial si infrangerea Imperiului Otoman, partea de vest a Turciei a fost cedata Greciei, prin Tratatul de la Sevres. Pe 15 mai 1919, armata greaca a ocupat orasul, insa, in urma razboiului greco - turc (1919 - 1922), Izmir a revenit din nou la Turcia. Ca urmare a acestui conflict, populatia greaca din Izmir a trebuit sa paraseasca orasul si sa se refugieze pe insulele grecesti din apropiere.
Pe 13 septembrie 1922, Izmirul s-a confruntat cu unul dintre cele mai grave dezastre din istoria sa - marele incendiu de la Smyrna, ale carui cauze raman pana astazi controversate. Razboiul greco - turc, incendiul din 1922, dar si incidentele aparute intre grecii si turcii din Izmir in timpul razboiului (cum ar fi uciderea jurnalistului Hasan Tahsin de catre soldatii greci, pe 15 mai 1919, dupa acesta trasese asupra lor) au marcat constiinta colectiva a celor doua popoare, turcii fiind ulterior acuzati de acte de razbunare asupra comunitatilor greaca si armeana din Izmir. In 1923, cele doua parti au ajuns la un acord pentru schimbul de populatii si s-a semnat Tratatul de la Lausanne.
Dupa proclamarea Republicii turce, in 1923, Izmir a fost din nou reconstruit.
In anii 1960 - 1970, Izmirul a cunoscut o perioada de decadere, in care administratia locala a neglijat de multe ori valorile traditionale ale zonei, uneori fiind chiar in discordanta cu politica generala a tarii. Dupa 1965, o data cu emiterea legii privind posibilitatea asocierii dintre proprietarii de teren si firmele de constructii in vederea ridicarii si detinerii in comun a imobilelor de locuit cu 8 etaje, peisajul urban al Izmirului s-a schimbat radical, cu efecte dezastruoase.
Numit "Perla Egeei", Izmir este in prezent al treilea oras ca marime din Turcia si este vazut ca unul dintre cele mai liberale orase in ceea ce priveste stilul de viata, dinamismul, ideologia si valorile locuitorilor sai.
