Franta - Europa - turism - Comunitate Turismpedia

Descriere

adaugata de: Mr. Todd

Franta este un imperiu, o forta, si poate chiar tara preferata a multor oameni, un taram al revolutiei si inovatiei, un pamant predestinat maretiei.
Numele tarii semnifica "pamantul Farancilor" un popor germanic ce a fost cucerit de catre Imperiu Roman.
Franta acopera un teritoriu de 674.843 de mii de km patrati fiind una dintre marile puteri ale lumii, si este una dintre detinatoarele oficiale ale bombei atomice.
Tara in care marile genii ale secolului 19 au putut crea in liniste si pace, Franta a fost mereu un taram al fagaduintei pentru inventatori, dar si pentru oameni cu ambitii marete, aici putand fi usor amintit Napoleon Bonaparte.
Avand o populatie de 65 de milioane de locuitori este a 19 tara ca numar de locuitori din lume.
Orasul luminii este capitala acestei mari puteri a lumi. Parisul este in aceelasi timp cel mai mare oras al Frantei.

Galerie foto

Geografie (3 articole)

adauga articol aici

adaugat de: mariusfyl

Deşi marea parte a teritoriului francez (Franţa metropolitană; în franceză: la Métropole, sau France métropolitaine) se află în vestul Europei, Franţa este constituită şi din teritorii aflate în America de Nord, Caraibe, America de Sud, vestul şi sudul Oceanului Indian, nordul şi sudul Oceanului Pacific, şi Antarctica, aici însă suveranitatea este exercitată în Cadrul Tratatului Antarcticii.

Franţa metropolitană se întinde de la Marea Mediterană la Canalul Mânecii şi Marea Nordului şi de la Munţii Alpi şi Râul Rin până la Oceanul Atlantic. Datorită formei geometrice a teritoriului Franţei continentale, ţara este denumită colocvial ca Hexagonul (franceză: L'Hexagone). Se învecinează cu: Belgia (620 de km), Luxemburg (73 de km), Germania (450 de km), Elveţia (572 de km), Italia (515 km), Monaco (4,5 km), Andora (57 de km) şi Spania (650 de km). Franţa are frontiere cu Brazilia (700 de km), Surinam (520 de km)[5] şi o frontieră nematerializată cu Antilele Olandeze (10,2 km) în Insula Sfântul Martin.

Istorie (6 articole)

adauga articol aici

adaugat de: mariusfyl

Prezenţa umană pe actualul teritoriu al Franţei datează încă de acum 1.800.000 de ani. De-a lungul timpului s-au dezvoltat o serie de culturi, printre cele mai cunoscute fiind cea de la Lascaux, fiind datată la 15.000 de ani î.Hr. Neoliticul apare cu 7.000 de ani î.Hr., iar la începutul secolului al IX-lea î.Hr. în regiune apar galii, un trib de origine celtică.

Frontierele Franţei moderne se suprapun aproape perfect cu cele ale vechiului teritoriu al Galiei, locuit de către gali. Galia a fost cucerită de către romani în secolul I î.Hr. aici dezvoltându-se o cultură galo-romană prosperă ce a adus Franţei un aport important de cultură latină. Creştinismul a prins de asemenea rădăcini în secolele al II-lea şi al III-lea d.Hr.


Evul mediu timpuriu
Un secol mai târziu, frontiera estică a Galiei, de-a lungul Rinului, a fost străpunsă de triburi germanice, în principal de către Franci, populaţie de la care a derivat vechiul nume de Francia. Denumirea modernă, Franţa, derivă din denumirea domeniului feudal al Capeţienilor din jurul Parisului.

Cea mai mare parte din regiunile care formează Franţa actuală, au fost aduse sub un conducător unic de către Clovis I în anul 507. Ulterior, regatul franc a cunoscut mai multe dezbinări sub dinastia Merovingiană.

Cea de-a doua dinastie francă, a urmat primei în secolul al VIII-lea întărind considerabil regatul şi transformându-l în timp într-un imperiu a fost Dinastia Carolingiană. După moartea lui Carol cel Mare, imperiului Franc este divizat în 3 entităţi statale: Francia orientală, Francia occidentală şi între ele efemera Lotharingia. Partea orientală corespunde entităţii statale care a devenit mai târziu Germania, pe când cea occidentală corespunde Franţei. Din anul 842, prin Jurămintele de la Strasbourg, datează prima atestare a folosirii a două limbi diferite de o parte şi de alta a Rinului (germana şi romana lingua, protofranceza). Acest text este considerat a cuprinde actul fondator al Franţei şi al Germaniei.

Descendenţii lui Carol cel Mare au condus Franţa până în anul 987, când Hugo Capet, Duce de Franţa şi Conte de Paris, a fost ales drept rege al Franţei şi a fondat o nouă dinastie.


Perioada feudală
Descendeţii celui din urmă, regii capeţieni, au consolidat în mod progresiv statul regal francez începând cu finele secolului al X-lea, fondând dinastiile Capet, Valois şi Bourbon. Capeţienii au condus Franţa până în 1792, când Revoluţia franceză a pus bazele unei republici, într-o perioadă de schimbări radicale începute pe 14 iulie 1789, o dată cu căderea Bastiliei.

Prestigiul internaţional al Franţei a crescut spre sfârşitul secolului al XII-lea şi pe parcursul secolului al XIII-lea, antingând un apogeu în perioada cruciadelor, sub regele Ludovic cel Sfânt. În perioada regelui Filip II August regele Franţei îşi întinde autoritatea pe întreg teritoriul dintre Pirinei şi Canalul Mânecii. Războiul de o sută de ani purtat împotriva Dinastiei Plantagenet ce controla tronul Angliei a umbrit imaginea Franţei pe plan internaţional, conflictul luând sfârşit la finele secolului al XV-lea cu victoria dinastiei Valois şi a dus la consolidarea autorităţii regale care a devenit incontestabilă în secolele următoare.


Renaşterea şi absolutismul
Secolul al XVI-lea este marcat de dominaţia Spaniei ce se uneşte cu domeniile Dinastiei Habsburgilor, conducători ai Sfântului Imperiu Romano-German. Această nouă putere intră în repetate rânduri în conflict cu regii Franţei existând succese de o parte şi de alta. Războaiele Religiilor marchează sfârşitul secolului al XVI-lea şi totodată sfârşitul dinastiei Valois.


Ludovic al XIV-leaAbia cu venirea lui Henric al IV-lea şi Ludovic al XIII-lea cu ministrul său Richelieu, Franţa a reuşit să iasă din conul său de umbră (1648 şi 1659). Perioada care a urmat a fost cea mai fastă din istoria acestei ţări. De la regele Ludovic al XIV-lea la Napoleon Bonaparte (1659-1815), Franţa a dominat scena internaţională pe plan militar, diplomatic şi cultural. Această perioadă este marcată şi de debutul Imperiului Colonial Francez, dar datorită nehotărârii regelui Ludovic al XV-lea Franţa nu reuşeşte să îşi impună supremaţia în anumite regiuni ale globului, în detrimentul Imperiului Britanic.


Revoluţia şi Primul Imperiu
Dificultăţile financiare, refuzul reformelor şi nerăbdarea poporului au condus la Revoluţia Franceză între 1789 şi 1799. Acest episod naşte în primul rând Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului şi duce la promovarea idealurilor de libertate, egalitate şi fraternitate. Monarhia absolutistă a luat sfârşit fiind înlocuită de una parlamentară la 3-14 septembrie 1789 care la rândul ei s-a încheiat la 10 august 1792.

Prima Republică a luat fiinţă la 21 septembrie 1792, prin editarea Constituţiei anului I avînd la conducere un guvern revoluţionar. La 22 august 1795 Constituţia celui de-al III-lea an a instaurat Directoratul, înlocuit prin Constituţia celui de-al VIII-lea an, 13 decembrie 1799 de către Consulat. Pe 18 mai 1804, în cel de-al XII-lea an al republicii, a luat fiinţă primul Imperiu sub conducerea lui Napoleon Bonaparte. Acesta, în urma campaniilor sale militare a reuşit să controleze cea mai mare parte din Europa, puterea fiindu-i însă consumată de războaiele purtate cu Marea Britanie, Prusia, Austria şi Rusia. Episodul se încheie în anul 1815 cu revenirea pe tron a Burbonilor.


Secolul XIX

Revoluţia din 1830 ilustrată de Eugène Delacroix în Libertatea conducând poporulÎn ciuda unei tentative de monarhie constituţională odată cu restaurarea monarhiei în 1815, tensiunile acumulate în timpul domniilor lui Ludovic al XVIII-lea şi apoi în timpul lui Carol al X-lea au condus la Revoluţia din 1830 în urma căreia Ludovic-Filip I, dintr-o ramură inferioară a familiei Burbonilor, a fost instaurat ca nou monarh şi era susţinut de burghezie. Opoziţia din partea suporterilor ramurii principale a familiei Burbonilor, a Bonapartiştilor şi a republicanilor a dus la Revoluţia franceză de la 1848 ce a instaurat un regim prezidenţial, a doua republică franceză.

În data de 2 decembrie 1851, preşedintele republicii, Louis-Napoléon Bonaparte, nepotul lui Napoleon Bonaparte, organizează o lovitură de stat în urma căreia este numit împărat sub titlul de Napoleon al III-lea. În timpul celui de-al doilea imperiu, Franţa cunoaşte o dezvoltare industrială puternică, bazată pe o economie liberală. În planul politicii externe, Franţa îşi asigură susţinearea din partea Regatului Unit în urma Războiului Crimeii ce îi permite să îşi alipească regiuni din Piemont (Nisa şi Savoia). În ciuda acestui fapt, unele acţiuni ale regimului îi aduc numeroşi opozanţi interni şi externi, iar decizia de a se angaja într-un război contra Prusiei, în 1870, a dus la căderea Imperiului în urma Bătăliei de la Sedan. Pierderea regiunilor Alsacia şi Lorena precum şi numeroasele indemnităţi cerute de către nou formatul Imperiu German au creat un resentiment naţional puternic.


A treia Republică

Emblematica Afacere DreyfusÎn urma căderii Imperiului organizarea statului evoluează către un regim parlamentar cunoscut sub numele de A Treia Republică Franceză. Sub aceasta Franţa cucereşte un vast Imperiu Colonial în Africa occidentală şi ecuatorială (Maroc, Tunisia, Mali, Guineea, Mauritania, Senegal, Coasta de fildeş, Madagascar) şi în Indochina.

În urma Primului Război Mondial Franţa iese victorioasă dar suferă pierderi demografice şi economice imense. Criza economică şi politică din anii 1930 facilitează capitularea Franţei la începutul celui de al doilea război mondial în 1940 ce duce la dizolvarea celei de a treia republici şi la instaurarea Regimului de la Vichy, regim fascist aliat al Germaniei Naziste aflat sub conducerea Generalului Pétain. Regimul este contestat de către guvernul Franţei libere din exil la Londra, sub conducerea generalului Charles de Gaulle, şi rezistă până în 1944.


Franţa după al Doilea Război Mondial
În urma celui de al Doilea Război Mondial, din data de 27 octombrie 1946 intră în vigoare cea de-A Patra Republică Franceză fondată după principiile celei de a treia republici. Instabilitatea guvernamentală datorată regimului puternic parlamentar cu un număr mare de partide precum şi problemele din Imperiul Colonial sub forma războaielor din Indochina şi din Algeria au condus la o criză ce a necesitat schimbarea constituţiei. În ciuda aceste instabilităţi şi a schimbărilor frecvente de guverne, Franţa a manifestat o coerenţă puternică în ceea ce a însemnat construcţia europeană, fiind printre principalii susţinători ai Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului şi apoi a Tratatului de la Roma ce a pus bazele Pieţei Comune. De asemenea dezvoltarea industriei nucleare a permis Franţei să desfăşoare o politică independentă în anii 1960.

Constituţia celei de-a Cincea Republici Franceze din 1958, redactată sub influenţa lui Charles de Gaulle pune bazele unui sistem parlamentar ce se va dovedi mai stabil decât precedentul. Ulterior constituţia este modificată şi puterile preşedintelui sunt sporite astfel încât republica este considerată ca fiind semi-prezidenţială. Revoltele din mai 1968 au avut importante consecinţe asupra situaţiei social-economice şi culturale din Franţa. Din anii 1950 reconcilierea şi apoi cooperarea cu Germania i-au permis Franţei să joace un rol important în cadrul construcţiei europene, aceasta, în ciuda respingerii Tratatului Constituţional European în mai 2005, fiind considerată o ţară partizană conceptului de o Uniune Europeană puternic integrată din punct de vedere politic

Guvern si politica (2 articole)

adauga articol aici

adaugat de: mariusfyl

Republica Franceză este o republică unitară semi-prezidenţială cu puternice tradiţii democratice guvernată conform constituţiei celei de-A Cincea Republici Franceze aprobată prin referendum în 28 septembrie 1958. Puterea executivă este reprezentată de Preşedinte, ales prin sufragiu universal pe o durată de 5 ani (până în 2002 durata mandatului era de 7 ani) şi de guvern, condus de un Prim Ministru numit de către preşedinte.

Puterea legislativă este reprezentată de Parlamentul Francez[1], bicameral, compus din Adunarea Naţională (franceză Assemblée Nationale) şi Senat (franceză: Sénat). Deputaţii Adunării Naţionale reprezintă circumscripţiile locale şi sunt aleşi prin vot universal uninominal pe o durată de 5 ani. Adunarea are puterea de a demite guvernul, astfel încât acesta este determinat de majoritatea parlamentară. Senatorii sunt aleşi pe o perioadă de 6 ani de către un colegiu electoral format din aleşii locali din teritoriu (consilieri municipali, departamentali, regionali)[2]. Puterile legislative ale Senatului Francez sunt limitate, amândouă camerele trebuind să îşi dea acordul asupra legilor, dar în cazul disconcordanţelor, Adunarea Naţională este cea care decide, cu excepţia legilor constituţionale şi ale unor legi organice.

Principalele grupuri parlamentare sunt organizate în jurul a două grupări politice opuse: gruparea de stânga, organizată în jurul Partidului Socialist (franceză: Parti Socialiste) şi gruparea de dreapta organizată în jurul UMP (franceză: Union pour un Mouvement Populaire). Partidul de extremă dreapta Frontul Naţional (franceză: Front National) este actualmente al treilea partid francez, cu o cotă relativ constantă de peste 10% din voturi. În ciuda procentajului important al acestui partid, el nu este reprezentat în parlament datorită alegerilor de tip uninominal. Actualmente, partidul de guvernământ este UMP care este singurul partid reprezentat în guvern.

Puterea judiciară este un sistem de drept civil organizat sub formă de coduri bazate pe Codul Napoleonian şi respectând principiile Declaraţiei Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului. Sistemul juridic este divizat în două mari domenii: Drept public şi Drept privat, dreptul privat incluzând Dreptul civil şi Dreptul penal, iar dreptul public incluzând Dreptul administrativ şi Dreptul constituţional. În cadrul fiecărui jurisdicţii, cu excepţia dreptului constituţional unde există doar Curtea Constituţională, există o serie de tribunale şi curţi organizate ierarhic.

Regiuni (3 articole)

adauga articol aici

adaugat de: Mr. Todd

Franţa este împărţită în 26 regiuni: 21 dintre acestea sunt în partea continentală a Franţei metropolitane, una este Corsica pe insula omonimă, (cu toate că strict vorbind, Corsica este o colectivitate teritorială nu o regiune dar este uzual considerată regiune) iar 4 regiuni sunt situate peste mări. Aceste regiuni sunt subdivizate în departamente.
Regiuni:
Alsacia, Aquitania, Auvergne, Normandia de Jos, Burgogne, Bretania, Centru, Champagne-Ardenne, Corsica (statut special), Franche-Comté, Normandia de Sus, Île-de-France, Languedoc-Roussillon, Limousin, Lorena, Midi-Pirinei, Nord-Pas de Calais, Pays de la Loire, Picardia, Poitou-Charentes, Provence-Alpi-Coasta de Azur, Ron-Alpi,
Regiuni situate peste mari:
Guadelupa, Martinica, Guiana Franceză, Réunion.

Relatii externe si militare (1 articol)

adauga articol aici

adaugat de: mariusfyl

Politica externă a Franţei a fost puternic influenţată de caracterul de membru fondator al Uniunii Europene. De asemenea Franţa este o membră activă în numeroase organisme internaţionale: Naţiunile Unite, OTAN, Organizaţia Mondială a Comerţului, Secretariatul Comunităţii Pacificului şi a Comisiei Oceanului Indian. Este de asemenea membru asociat al Asociaţiei Statelor Caraibeene şi principalul membru al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. Găzduieşte sedii ale următoarelor organizaţii internaţionale: Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, UNESCO, Interpol şi Biroul Internaţional pentru Greutăţi şi Măsuri.

Franţa este una dintre cele cinci ţări recunoscute oficial ca "State posesoare de arme nucleare" prin Tratatul de neproliferare nucleară, cu 350 ogive nucleare fiind a treia putere nucleară[3]. Împreună cu armata Regatului Unit, armata franceză este una dintre cele mai dotate din punct de vedere financiar armate din Europa, împreună cele două ţări reprezentând 40% din cheltuielile militare ale UE. Franţa consacră armatei 2,5 % din PIB (un buget de 38 miliarde de Euro în 2006), în timp ce majoritate ţărilor UE consacră doar 1,5 % din PIB, conform datelor OTAN[4].

Armata franceză este compusă din patru arme principale:

Armata terestră (franceză Armée de terre);
Marina naţională (franceză: Marine nationale);
Aviaţia (franceză: Armée de l’air);
Jandarmeria naţională (franceză: Gendarmerie nationale).
Din 1996 armata este profesionalizată, actualmente fiind formată din peste 330.000 oameni din care 100.000 în corpul de Jandarmerie. Prin intermediul armatei Franţa are o prezenţă importantă în Kosovo, Coasta de Fildeş precum şi în Orientul Mijlociu şi în Teritoriile franceze de peste mări unde asigură menţinerea păcii şi securizarea rutelor maritime. O parte semnificativă din echipamentul militar este de producţie franceză, cum ar fi: avionul de vânătoare Rafale, Portavionul Charles de Gaulle, rachetele Exocet şi tancul Leclerc. Cu toate că Franţa s-a retras din proiectul Eurofighter aceasta investeşte în numeroase proiecte europene cum ar fi Eurocopter Tiger, Fregate multifuncţionale, demonstratorul UCAV nEUROn şi avionul Airbus A400M.

Economie (2 articole)

adauga articol aici

adaugat de: mariusfyl

Economia Franţei este o combinaţie de multe întreprinderi private (peste 2,5 milioane companii înregistrate) şi de importante (dar în scădere) intervenţii ale guvernului care păstrează o influenţă puternică asupra anumitor sectoare economice fiind principalul acţionar la numeroase societăţi considerate drept strategice (cale ferată, electricitate, construcţii de aeronave, etc.). Totuşi guvernul a început să îşi relaxeze controlul asupra anumitor sectoare şi a început să vândă o parte din acţiunile sale la anumite companii cum ar fi France Télécom, Air France, precum şi numeroase societăţi din domeniul asigurărilor, finanţelor şi din industria apărării.

Franţa este membră din G8, grupul celor mai industrializate naţiuni, fiind considerată în 2005 ca cea de a şasea economie mondială după Statele Unite, Japonia, Germania, China şi Regatul Unit. Franţa este una dintre cele 11 ţări din Uniunea Europeană care a lansat moneda Euro la 1 ianuarie 1999, aceasta înlocuind complet Francul Francez la începutul anului 2002.

Conform Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în anul 2004 Franţa a fost cel de al 5-lea exportator mondial şi cel de al patrulea importator mondial de bunuri fabricate. În 2003 Franţa a fost cel de al doilea recipient de investiţii străine direct dintre ţările OCDE cu 47 miliarde dolari înaintea Statelor Unite, Japoniei, Regatului Unit sau Germaniei, iar companiile franceze au investit în acelaşi an 57,3 miliarde dolari, Franţa fiind astfel al doilea cel mai important investitor direct dintre ţările OECD, după Statele Unite. În 2005 raportul OCDE asupra ţărilor G7 clasa Franţa pe primul loc în ceea ce priveşte productivitatea (măsurată ca PIB per oră lucrată). [7] În 2004, PIB-ul per oră lucrată în Franţa era de 47,7 dolari, mai mult decât în Statele Unite(46,3$), Germania (42,1$), Regatul Unit (39,6$) sau Japonia (32,5$).[8]


La Défense, Paris este principalul centru al economiei franceze.În ciuda acestor cifre, PIB-ul per locuitor în Franţa este semnificativ mai mic decât cele din alte state din OECD, fiind comparabil cu cel al ţărilor dezvoltate din UE, situat la aporximativ 30% din cel al Statelor Unite. Motivul este faptul că procentajul populaţiei franceze în activitate este mai mic decât cel din alte ţări, astfel încât PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic, în ciuda productivităţii ridicate. Dintre ţările OECD Franţa are unul dintre cele mai mici procente de populaţie lucrătoare cu vârtsta între 15 şi 64 de ani, de doar 68.8% în 2004, faţă de 80% în Japonia, 78,9% în Regatul Unit, 77,2% în SUA şi 71% în Germania.[9] Acest fenomen se datorează şomajului relativ important: 9% din populaţia activă, posibilitatea facilă de a prelungii studiile şi ajutoarele din partea guvernului, din ce în ce mai rare în ultima vreme, pentru ca angajaţii din anumite domenii să poată ieşi la pensie mai repede.

Mulţi economişti consideră că principala problemă a economiei franceze nu este productivitatea, ci lipsa reformelor economice care să permită unui procentaj mai important din populaţia activă să lucreze. Punctele de vedere de dreapta susţin că orele de muncă scurte şi greutatea de reformare a pieţei muncii sunt punctele slabe, iar punctele de vedere de stânga menţionează lipsa politicilor guvernamentale de creare a justiţiei sociale. Încercări recente ale guvernului de a modifica piaţa de muncă pentru tineri pentru a combate şomajul s-au lovit în anul 2006 de o rezistenţă importantă manifestată prin proteste ample.

Cu peste 75 milioane de turişti străini în anul 2003, Franţa este clasată ca prima destinaţie turistică din lume. La aceasta se adaugă procentul important de francezi ce îşi petrec vacanţele în diferite regiuni ale ţării. Atractivitatea turistică se explică prin marea varietate de puncte de interes şi prin numărul lor foarte mare la care se adaugă diversitatea peisajelor, bogăţia patrimoniului şi climatul temperat precum şi facilităţilor de acces şi a infrastructurii turistice şi de transport foarte bine dezvoltate. Parisul şi împrejurimile sunt destinaţiile cele mai importante, urmate de Castelele de pe Valea Loarei, Mont Saint-Michel, Coasta de Azur şi staţiunile montane din Alpi, pentru a enumera doar cele mai prestigioase destinaţii. În anul 2003 turismul a reprezentat 6,6% din PIB şi a angajat aproximativ 700.000 persoane în activităţi direct legate de acesta.

Franţa are o importantă industrie aerospaţială reprezentată de concernul european Airbus şi este singura putere europeană (în afară de Rusia) care are propria sa bază de lansare de rachete spaţiale (Centre Spatial Guyanais). Franţa este de asemenea cea mai independentă ţară din punct de vedere engergetic dintre ţările Europei de Vest datorită investiţiilor importante în domeniul energie nucleare, lucru care face din Franţa unul dintre cei mai mici producători de gaze cu efect de seră dintre cele mai industrializate naţiuni din lume. Peste 80% din nevoile de energie electrică ale ţării sunt produse de centrale nuclearo-electrice (86,9% în 2005).[10]

Procentajul mare de terenuri fertile, cumulate cu utilizarea tehnologiilor moderne şi importantele subvenţii europene (aproximativ 14 miliarde dolari) au făcut din Franţa principalul producător şi exportator agricol din Europa şi al doilea exportator mondial de produse agro-alimentare după Statele Unite. Cu toate acestea, datorită înaltului nivel de tehnologizare, sectorul primar al industriei nu ocupă decât 4% din populaţia activă. Principalele produse de export sunt grâul, păsăret, produse lactate, carne de vită şi porc precum şi renumitele vinuri franţuzeşti

Despre oameni

adauga articol aici

Cultura (1 articol)

adauga articol aici

adaugat de: mariusfyl

Cultura franceză este bogată, diversificată şi veche, şi reflectă culturile sale regionale şi influenţa numeroaselor valuri de imigraţie de-a lungul timpului. Parisul, capitala sa, numit şi Oraşul Luminilor (în franceză la Ville lumière), a fost de-a lungul timpului un important centru cultural, găzduind artişti de diverse origini, fiind actualmente oraşul care adună cel mai mare număr de situri cu un caracter cultural din lume (muzee, plate, clădiri şi altele). În plus, aceste situri sunt consacrate unei mari varietăţi de teme.

Locul de naştere al cartezianismului şi al Secolului Luminilor, cultura franceză a lăsat moştenire lumii limba diplomaţilor, o anumită concepţie universală asupra omului (uneori considerată franco-centristă), numeroase realizări tehnice şi medicale şi o artă de a trăi ancestrală. Locul de naştere al cinematografiei şi un susţinător fervent al excepţiei culturale, Franţa a dezvoltat o industrie cinematografică de calitate, una dintre puţinele industrii cinematografice europene ce pot rezista maşinii hollywoodiene.

Cultura franceză este unul dintre principalele liante ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei care reuneşte diversele ţări care au afinităţi culturale şi care au fost puternic influenţate, de-a lungul timpului, de cultura franceză.

Referinte Externe

adauga articol aici

Impresii destinatie (9 articole)

adauga articol aici

adaugat de: Cond3y

Catacombele. Aici sunt ingropati peste 6 milioane de parisieni anonimi. Sunt in jur de 25km de vizitat si se coboara pana la 20 m. Peretii sunt plini de oase si cranii.
Ceva haios: persoanele peste 60 de ani au acces gratuit.

Biserica St. Denis, situata in cartierul cu acelasi nume, este locul in care sunt inmormantati marii monarhi ai Frantei. Sf. Denis este ocrtotitorul Frantei si primul episcop din Paris. Sunt ingropati aici Louis al XVI-lea, sotia sa Marie Antoinette si sora, Elisabeth, Philip IV cel Drept si Isabella de Aragon, Henry II al Frantei si Ecaterina de Medici.

Vizita de o zi
Parisul trebuie vazut. Chiar si o singura zi petrecuta in acest oras va va face sa nu o uitati si isi va pune amprenta asupra vizitelor viitoare.
24 de ore sunt prea putine pentru a vizita si muzeele din Paris. Insa este pacat sa ajungeti si sa nu intrati pentru putin timp la Luvru. Trebuie sa urcati in Turnul Eiffel (ziua sau noaptea), sa beti o cafea si un vin alb in orice cafenea unde sa va lasati in cuprinsi de farmecul orasului, sa uitati de tot si sa urmariti trecatorii. Este timp si pentru o plimbare pietonala pe Champs Elysees cu vizitarea Arcului de Triumf.
Nu ratati Gradina Luxembourg si Biserica St. Sulpice, celebra din cartea lui Dan Brown, "Codul lui Da Vinci"
Sub nici o forma nu ratati Pont Neuf care este cel mai vechi pod din Paris si locul cel mai romantic de acolo.

Ce si unde mancam ?
Cei ajung pentru prima data in Paris trebuie neaparat sa guste vinul alb traditional si sa nu rateze patiseriile ce se regasesc la orice colt al orasului. Se spune ca cea mai buna inghetata tot in Paris o vom gasi. Pentru buzunare modeste, ocoliti restaurantele din centru pentru ca sunt foarte scumpe.

O alternativa o constituie cafenelele unde gasim cafea cu traditionalul croissant, mic dejun si minuturi. Aceste cafenele sunt deja parte din peisajul Parisului si majoritatea incarcate de istorie si arta. Merita sa stam la o terasa la Cafe de la Paix (vis-a-vis de Opera) sau La Coupole. Nu ratati nici cafeneaua din cadrului muzeului Luvru situata chiar langa piramida.

Daca alegeti varianta magazinelor si a supermarket-urilor, programul este: 9.30-13 si 16-19. Duminica sunt inchise.

Transport
In Paris puteti folosi in conditii foarte bune metroul (simbolizat cu M), trenul rapid subteran RER si autobuzele.

Metroul este foarte bine pus la punct cu harti la fiecare statie, programul: 5.30-1.15. Trebuie sa urmariti primul vagon, ce destinatie este trecuta pe el.

Harta metrou Paris

RER-ul este un tren rapid subteran care leaga Parisul de imprejurimi. Parisul este impartit in zone si pretul calatoriilor sau abonamentelor variaza in functie de aceste zone. Majoritatea obiectivelor turistice se afla in zona 1-2.

Se poate face tur de oras cu urmatoarele firme:

Paris Vision, tel: 0142603001
Cityrama, tel: 0144556100
Shopping
Se pot face cumparaturi pentru toate buzunarele in Paris si nu va fi greu sa gasiti magazinele favorite. Va recomandam sa nu ratati Galeriile Lafayette!

Stiati ca?
In fata la Sorbona se afla bustul lui Eminescu?
In piata Parvis se afla kilometrul zero al orasului? De aici se masoara toate distantele dintre Paris si celelalte orase.
In Paris au aparut primele cafenele din lume? Prima dintre ele se numeste Procope si exista si astazi.
Intr-un club de jazz de pe malul stang al Senei se afla singura ghilotina care se mai afla expusa undeva?
O vorba parisiana spune ca: "Malul drept cheltuieste si malul stang gandeste"? O aluzie la cele doua maluri ale Senei si la ce gasim pe fiecare.
Inca mai exista in Paris strazi care isi pastreaza numele din trecutul indepartat si care sugerau la vremea respectiva activitatile de acolo? Exemplu: strada Pungasilor, Duhorii, Baietilor Rai

Lista localitati

vezi mai multe localitati

Top 5 destinatii

vezi toate destinatiile din Franta

vezi mai multe oferte